Știința și Neuroștiința educației

 

11 lucruri pe care aș vrea să le știe orice părinte

Acest articol este o adaptare a textului publicat de doctorul Stephen Cowan, care ne-a permis să-l preluăm din următoarea sursă:
http://www.mindbodygreen.com/0-10250/11-things-i-wish-every-parent-knew.html

Stephen Cowan, doctor, asociat al Academiei Americane de Pediatrie, este specialist în pediatrie, cu 25 de ani de experiență clinică. Deține și o specializare în puericultura și este acreditat în acupunctura la New York. Este membru al Comitetului AAP pentru copiii cu dizabilități și membru al Academiei Americane de Acupunctură Medicală. Este fondatorul Centrului Westchester pentru familii holistice, în cadrul căruia face evaluări holistice și prescrie tratamente pentru copii. De asemenea, consultă pacienți la Shen Center în NYC. A susținut prelegeri internaționale privind tratamentele alternative ale problemelor de sănătate ale copiilor. Este autorul cărții „Copilul foc, copilul apă” și coautor al mai multor cărți privind abordarea holistică a creșterii copiilor. Este specializat în diagnosticarea și tratamentul pediatric al problemelor precum deficitul de atenție, spectrul tulburarilor autiste, migrene, sindromul Tourette, astm și alergii. Copilul este o sinteză între familie și mediu – aceasta este ideea centrală a abordării sale, în care care mintea, trupul și sufletului sunt manifestări ale aceluiași întreg, astfel că și sănătatea este o expresie a echilibrului între aceste manifestări.

După 25 de ani de practică pediatrică și după ce am îngrijit mii de copii, am remarcat câteva tipare care mi-au oferit o viziune mai profundă asupra sănătății. Am ajuns să formulez câteva concluzii:

1. Creșterea și dezvoltarea copilului nu sunt o cursă

În ultimul timp, parcă ne grăbim să creștem, să ne maturizăm. Într-o lume mecanizată, post-industrială, a vitezei și a eficienței, am uitat că întreaga viață este un proces de maturizare. Ca să obții fructe bune, trebuie să dezvolți rădăcini adânci. E importantă calitatea „terenului” pe care cultivi viața copilului tău – îmbunătățește-o prin comportamente de calitate: plimbă-te cu copilul, ia masa cu el, joacă-te cu copilul, povestește-i despre experiențele tale din copilărie.

2. Tradițiile de familie dezvoltă rădăcini puternice și o viață sănătoasă

Cer timp și exercițiu, dar tradițiile familiale sunt sacre, pentru că creează și promovează tipuri de comunicare ce întăresc legăturile construite pe iubire, pe intimitate, și dezvoltă acel tip de încredere de care copilul tău are nevoie pentru a se descurca în viață.

3. Creștem în cicluri

Există un ritm și un puls în viața fiecarui copil – uneori rapid și intens, alteori încet și liniștit. Așa cum fiecare primăvară reprezintă un fel de reînviere, fiecare etapă din viața unui copil este un timp pentru noi descoperiri și experiențe care pot fi uimitoare. Până la urmă, învățarea nu este doar un proces de acumulare de noi informații, ci de transformare a ideilor proprii; unii copii se dau un pas înapoi ca să-și ia avânt pentru un salt înainte...

Creștem în cicluri, deci avem mai mult de o șansă pentru a învăța ceva – aceeași lecție ni se va oferi din nou și din nou, pe măsură ce trecem prin anotimpurile vieții. Există o profundă iertare în acest mod de a înțelege copilăria, ceea ce le permite părinților să se elibereze de sindromul „a face totul cum trebuie” din prima încercare.

4. Încurajarea nu e același lucru cu indulgența

Nu avem misiunea de a crește mici regi și regine. Indulgența slăbește puterea copilului de a supraviețui, reduce motivația și diminuează bucuria reușitei.

Încurajarea înseamnă să acorzi încredere copilului tău, nu să faci lucruri pentru el. Să creezi un context de sprijin care să deschidă o cale, fără să îți impingi copilul pe ea. Dragostea necondiționată încurajează copilul să își asume riscuri, să experimenteze și să greșească fără să fie judecat. A fi o prezență încurajatoare în viața copilului tău înseamnă a sta un pas în spate, a-i da o mână de ajutor dacă situația o cere, dar păstrându-ți mereu încrederea în capacitățile și ingeniozitatea sa nativă.

Când încurajezi, îi lași copilului spațiu de manevră, de decizie. Indulgența limitează libertatea, accentuând pretențiile copilului cu privire la ce este îndreptățit să obțină și reducându-i răbdarea necesară pentru a trece peste obstacole, atunci când nu obține imediat ceea ce dorește. Indulgența îi limitează gândirea.

5. Testarea propriilor limite este o practică spirituala, iar copiii sunt îndrumătorii noștri spirituali

Nu ai nevoie de un pelerinaj spiritual costisitor ca să devii iluminat. Micul tău mentor spiritual este chiar în fața ta, oferindu-ți gratis înțelepciune veritabilă!

Copiii ne urmăresc fiecare mișcare, analizand orice inconsecvență, în încercarea de a pătrunde semnificațiile lumii înconjuratoare, și ne vor trage la răspundere. Când un copil te enervează, adu-ți aminte: e problema ta, nu a lui. Fă-ți timp să auzi ceea ce copilul încearcă să te învețe. Pentru a-ți cultiva talentul de a fi părinte, e nevoie să vrei să te transformi, din dragoste pentru copilul tău. Dacă ai puterea de a-ți recunoaște propriile limite, ajungi la o conștiență de sine mai profundă, care acționeaza și în tine și în copil.

6. Boala este maniera în care corpul îți spune că ceva trebuie să se schimbe

În mod normal, medicina ar trebui să se străduiască să afle ce anume semnifică un simptom, înainte să îl suprime. Celulele noastre, corpul nostru au propria inteligență, dar noi ne lăsăm pradă în mod conștient reclamelor industriei farmaceutice. O mare parte din pregătirea mea medicală a fost centrată pe înlăturarea simptomelor, acestea fiind considerate adevărata problemă – e ca și cum i-ai spune corpului să tacă. Nu avem încredere în inteligența corpului nostru – gândim prea mult și ne temem de senzațiile / intuiția propriului corp.

Dar copiii m-au învățat că nu simptomele (cum ar fi febra) sunt problema. Cauza febrei poate fi o problemă, dar temperatura este doar un mod prin care corpul încearcă să facă față situației. Dacă ne referim la copilul cu febră, investigăm în continuare: ce alte simptome are? Dacă este alert, poate nu e nevoie să suprimăm febra. Febra este dovada mobilizării sistemul imunitar. Pentru a-l ajuta în acest proces, îi adminstrăm fluide calde (nu reci), care îl protejează de deshidratare și care mențin o temperatură optimă funcționării organismului.

7. Fii pregătit

Singura deviză din jurământul cercetașilor care mi-a rămas întipărită în minte din copilarie a fost „fii pregătit”. Această stare de pregătire poate fi alimentată, însă, fie de încredere, fie de teamă.

În prezent eu practic ceea ce s-ar putea numi mai degrabă „medicină pregătitoare”, nu „preventivă”, astfel că îmbolnăvirea nu mai este percepută ca o înfrângere. A fi sănătos nu este sinonim cu a nu te îmbolnăvi niciodată. Viața este o călătorie cu suișuri și coborâșuri, iar viața copilului în creștere este o continuă oscilație. Un sistem imunitar adaptat face față oricărui agent patogen.

Decât să trăim cu teama de boală, mai bine adoptăm căi naturale prin care ne putem ajuta copiii să-și revina repede și eficient după boală: o nutriție echilibrată, hidratare, probiotice, odihnă și mișcare. Decât să te stresezi când se îmbolnăvește copilul, mai bine sărbătorești fiecare însănătoșire.

8. Însănătoșirea durează

Cea mai „alternativă” medicină pe care o practic în prezent constă în a avea răbdare. Ca societate, suntem dependenți de rezolvările rapide – nu mai avem timp să fim bolnavi. Ca doctor, am fost instruit să fiu un soi de pompier, care rezolvă urgențele rapid și eficient.

În urgențe este nevoie de medicamente foarte puternice pentru a salva vieți, dar cele mai multe probleme de sănătate din copilarie nu sunt urgențe. În aceste situații este nevoie de ceva mai mult decât o medicație puternică pentru însănătoșire și anume de timp. Sunt conștient că a-ți lua o zi liberă de la muncă pentru a sta acasă cu copilul bolnav de guturai poate adăuga stres vieților noastre, și așa stresante. Dar copiii m-au învățat că și vindecarea este un fel de proces de dezvoltare, care are etapele proprii.

Dacă nu acordăm suficient timp pentru vindecare, ne privăm copiii de etapele necesare de care au nevoie pentru a învăța să dezvolte o sănătate durabilă. Dacă acordăm timp suficient însănătoșirii, boala devine o călătorie plină de descoperiri, nu o simplă destinație; începem să vedem sănătatea și boala ca pe două fețe ale aceleiași monede.

9. Secretul supraviețuirii este să înveți să te detașezi

Viața este un proces constant de detașare. Situațiile împinse peste o anumită limită se transformă în altceva. Așa cum primăvara face loc verii, tot așa fiecare etapă de dezvoltare este un proces de detașare. Târâtul de-a bușilea se transformă în mers. Gânguritul se transformă în vorbire. Copilăria se transforma în adolescență. Inspirând, vei expira. Mâncând, vei elimina.

Fiecare anotimp, fiecare etapă, fiecare ritm mărunt al vieții noastre implică detașarea. Aceasta ne permite să scăpăm de ceea ce nu avem nevoie, ca să facem loc informațiilor noi în viața noastră. A învăța să te detașezi nu este întotdeauna ușor și fiecare copil are propriul stil și ritm de adaptare. Natura favorizeaza diversitatea. Nu uita să te bucuri de unicitatea copilului tău.

Probabil că cel mai pur mod de detașare învățat de la copii vine din joaca acestora. Joaca înseamnă detașare de orice inhibiție; ne eliberează și ne ajută să nu ne luăm prea mult în serios.

10. Ai încredere în tine: tu ești expertul în creșterea copilului tău

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le transmit părinților este să aibă încredere în ei înșiși. Nu există moment mai tulburător ca venirea pe lume a unui copil. Așteptăm de la noi să știm tot și, totuși, simțim că nu știm nimic. Dar copiii m-au învățat ca acest „neștiut-de-nimic” poate fi o reală oportuntiate să eliberezi forța intuiției.

Creșterea conștientă a copilului se face deschizându-te către viața lui, cu tot sufletul, fără frică sau panică. Studiile au arătat că intuiția unei mame este mai puternică decât orice test de laborator în detectarea problemelor. Din păcate, în ziua de azi suntem copleșiți cu atât de multă informație care pare înfricoșătoare, încât abilitatea noastră de a ne asculta intuiția este afectată (gândește-te doar la nefirescul situației în care un doctor se poartă ca și cum ți-ar cunoaște copilul mai bine decât tine, părintele lui).

Învață de la copilul tău. Uite-te în ochii lui. Imaginează-ți ce înseamnă să fii conștient de lume înainte de a putea vorbi, de a cunoaște toate aceste etichete care ne sperie și care împart totul în bine sau rău. Bebelușii nu au inamici. Ei primesc informația de la sursă. Este ceea ce budiștii Zen numesc „mintea începătorului”. Privește cum respiră bebelușul – cu burtica. Este respirație Qigong. Oprește-ți gândurile pentru un moment și încearcă să respiri la fel. S-ar putea să găsești astfel răspunsurile de care ai nevoie.

11. Privește pe termen lung (pentru că e ușor să fii prins în mrejele unei probleme, în special la ora 2 dimineața)...
După ce am văzut cum mii de copii se transformă în adulți, prin comparație, ceea ce pare o nenorocire la un bebeluș de 4 luni sau la un copil de 14 ani nu este decât un mic hop în dezvoltarea lor. Copiii m-au învățat să am o viziune pe termen lung a vieții. Când ne dăm un pas înapoi și vedem imaginea de ansamblu a vieților noastre, decoperim înțelepciunea și compasiunea.