Știința și Neuroștiința educației

 

Educaţia Mind & Brain – Neuroștiința educației

MBE = Mind & Brain Education = educația minții și a creierului este un domeniu relativ nou, care folosește studiile și rezultatele mai multor discipline: neuroștiința cognitivă, neuroștiința dezvoltării cognitive, psihologia educațională, tehnologia educațională, teoria educației și alte discipline conexe care investighează interacțiunea dintre procesele biologice și educație.

În MBE Science: The New Brain-Based Education, Tracey Tokuhama-Espinosa enunță cele cinci concepte ale științei MBE:

1. Creierele umane sunt unice, la fel ca fețele sau ca amprentele. Deși structura de bază este aceeași, deși organizarea cerebrală respectă anumite tipare la toate ființele umane, iar învățarea are loc prin implicarea anumitor regiuni, aceleași la toți oamenii, nu există două creiere la fel. Până și gemenii identici, la ieșirea din uter au creiere diferite unul de celălalt, datorită diferențelor minore dintre experiențele fiecăruia (lumină, sunete, atingere etc.). Unicitatea creierului uman este ideea de bază a științei MBE și explică de ce elevii învață în maniere diferite.

2. Creierele nu sunt la fel deoarece contextul și abilitățile influențează învățarea. Contextul se referă la mediul în care are loc învățarea, motivația pentru a învăța un lucru nou și cunoștințele anterioare. Fiecare om se naște cu anumite capacități, pe care și le pot pune în valoare sau pe care le pot pierde, în funcție de stimulii la care sunt supuși. Maniera în care un elev reacționează la stimuli depinde de ceea ce aduce cu el în contextul în care are loc învățarea, inclusiv experiențele din trecut și cunoștințele anterioare. Copiii nu intră, deci, în „terenul de joacă” al clasei cu șanse egale – unii sunt mai bine pregătiți pentru viață. Este o realitate dură, deoarece copiii se confruntă cu un cadru prestabilit pentru exprimarea potenția-lului. Foarte mulți oameni se nasc cu un potențial extraordinar, sau cu posibilități uriașe de a-și dovedi valoarea – pe care și le reprimă, în timp ce la fel de mulți se nasc cu un potențial minor, dar pe care îl exploatează peste așteptări. Cheia este, deci, maximizarea potențialului nativ – moștenirea genetică, experiențele anterioare și modul în care își exploatează potențialul reprezintă calea către succes în învățare.

3. Creierul se schimbă în urma experiențelor. Creierul este un sistem complex, dinamic și integrat, permanent modelat de experiență. Această modelare se produce, de cele mai multe ori, la nivel microscopic. Orice senzație – miros, gust, atingere – fiecare gând acționează asupra structurii fizice a creierului. Repetate, aceste experiențe modelează creierul pentru totdeauna, ceea ce poate fi benefic sau nu. Zonele cerebrale care sunt folosite împreună tind să devină mai puternice, iar cele care nu sunt stimulate se atrofiază (conceptul sinapsei hebbiene – neuronii care transmit simultan semnale electrice se leagă în aceeași rețea).

4. Creierul este extrem de plastic. Omul învață pe tot parcursul vieții. Conceptul de neuroplasticitate a răsturnat teoria localizării, conform căreia fiecare zonă cerebrală are alocată o anumită funcție foarte specializată. Neuroplasticitatea explică recuperarea abilităților pierdute în urma unor accidente, precum și capacitatea de a trăi absolut normal a celor care au doar o emisferă. Antonio Battro descrie viața unui copil cu o jumătate de creier în cartea Half a brain in enough: The story of Nico (Jumătate de creier e suficient: povestea lui Nico – 2000) și demonstrează că vechile concepte despre localizarea precisă a diferitelor funcții cerebrale sunt depășite. Se pare că în lispa unei emisfere, cealaltă preia toate funcțiile. „Copiii nu rămân fixați la abilitățile cu care se nasc; creierul lezat se poate reorganiza astfel că, atunci când una dintre părți este afectată, o alta i se substituie; atunci când celulele cerebrale mor, ele sunt înlocuite; circuite și reflexe fundamentale despre care credem că sunt de neschimbat de fapt se schimbă.” (Norman Doidge, The brain that changes itself, New York: Penguin, 2007). Neuroplasticitatea este importantă nu numai în cazul accidentelor și leziunilor cerebrale ci și în învățare și în modul în care privim educația. Dacă până în 1990 se credea că perioada critică este cea în care are loc cea mai mare parte a învățării, acum este clar că omul învață tot timpul vieții.

5. Creierul conectează informațiile noi cu cele vechi, pentru a facilita învățarea. Învățăm mai bine și mai repede atunci când raportăm informațiile noi la ceea ce știm deja. Nimic nu se poate învăța fără a face legătura cu informații obținute anterior. De aceea elevii care nu au o bază de cunoștințe învață atât de greu. Fără o bază solidă alcătuită din concepte fundamentale de matematică, limbi, valori, conținut artistic și social un elev va întâmpina obstacole tot mai greu de trecut într-o lume tot mai complexă.

Resurse:

D. Ansari, D. Coch, Bridges over troubled waters: Education and cognitive neuroscience, în Trends in Cognitive Sciences (Elsevier Science) 10 (4), 2006.
D. Coch, D. Ansari, Thinking about mechanisms is crucial to connecting neuroscience and education, în Cortex (Elsevier Science) 45 (4), 2008
A. N. Meltzoff, P. K. Kuhl, J. Movellan, T. J. Sejnowski, Foundations for a new science of learning, în Science (AAAS) 325 (5938), 2009
Tracey Tokuhama-Espinosa, Mind, Brain, and Education Science: The new brain-based learning. New York, NY: W.W: Norton, 2010